luni, 30 decembrie 2013

Era o zi de marţi cȋnd a plecat



Trebuie să ne despărţim, mi-e frică,
mi-a spus fata cu ochii mari,
trebuie să ne despărţim, mă ţii prea strȋns
lȋngă tine,
nu mai pot să respir, mă doare,
a oftat.

luni, 23 decembrie 2013

Scurtă despărţire



De cȋnd ai plecat mă gȋndesc mai des la tine
și mai mult.
Te-am și visat de cȋteva ori,
se făcea că ȋţi albise părul peste noapte
și eu ȋmi spuneam
vai de mine, ce i-am făcut omului ăstuia,
ce om rău trebuie să fiu,
cum l-am lăsat eu să plece
și să albească.

miercuri, 18 decembrie 2013

Febră



Treieșnouă cu șapte arată termometrul,
l-am cumpărat ȋntr-o doară ȋntr-o zi
cu soare,
ȋn care cred că toată lumea avea cumva temperatură.
Treieșnouă cu șapte și of,
iar am uitat să iau medicamente,
merit să sufăr ca un cȋine după ce-a primit un șut
ȋn fund.

joi, 12 decembrie 2013

Vise, visuri



M-am trezit zȋmbind ȋntr-o dimineaţă senină.
Visasem că peste noapte sunetele s-au transformat ȋn culori
și mă ȋmpiedicam de curcubeie la fiecare pas.
De-abia deschideam ochii dimineaţa și strănutam de două ori
hap-ciu
că gata, și apărea un curcubeu gingaș deasupra papucilor
de casă.

vineri, 6 decembrie 2013

Atenţie, conţine piese mici, risc de sufocare



Copilul meu frumos și bun, copilul meu iubit
și vesel, copilul meu
bate alţi copii.
Aleargă sălbatic prin parc, sare ȋntr-un picior,
se caţără pe gard și deodată iiiiiiiiiiii,
te trezești că lovește pe careva.