Era o zi de marţi cȋnd a plecat

Trebuie să ne despărţim, mi-e frică,

mi-a spus fata cu ochii mari,

trebuie să ne despărţim, mă ţii prea strȋns

lȋngă tine,

nu mai pot să respir, mă doare,

a oftat.

ȋmi ţin pleoapele ȋnchise strȋns,

cu forţă,

ȋmi oblig ochii să rămȋnă ȋnchiși,

să n-o ia la vale vreo lacrimă trădătoare,

și-ncep să-mi desfac mȋinile

de pe ea agale - poate se răzgȋndește -,

una cȋte una.

Pe la a cincizeșpatra se plictisește, clipește afectat

din gene, strănută de trei ori și se smulge

de lȋngă mine.

ȋn urma ei, mȋinile mele cad pe podea

una cȋte una.

Deschid ochii ȋncet-ȋncet, să nu provoc vreo inundaţie,

și las lacrimile ȋnghesuite sub pleoape

s-o ia ușor la vale.