La tine acolo, înăuntru, e cald şi cam întuneric, dar nu mi-e deloc frică. Stiu că n-am cum să mă pierd, mă ghidez după dîrele de lumină aruncate de flăcările din sobă şi după miros. Dintotdeauna a mirosit a mere şi gutui la tine, aşa că drumul e uşor de identificat, chiar şi printre munţii de deşeuri aruncate pe margine de oamenii iresponsabili. E atît de plăcut şi liniştit drumul, încît aş vrea să nu se mai termine niciodată.
Uneori mă mai şi împiedic, e drept, mai cresc şi buruieni pe marginea cărărilor pe care le trasez prin tine, dar mă ridic, mă scutur atent de praf şi merg mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu