...sau mai bine aruncă nişte brumă peste geamul meu, să pot desena prin ea cu degetele îngheţate. Dă-mi libertate, măcar atîta cît să desenez un drum. Serpuit, străbătînd dealuri şi văi, munţi şi mări, oameni şi stări. Lasă-mă să merg pe el singură, o vreme, să mă odihnesc în iarbă, printre frunze uscate, foşnitoare. Cînd ajung la capăt, aşteaptă-mă cu umărul tău cald, de care o să mi se facă tare dor pe drumul străbătut. O să ştiu atunci că lîngă tine e mereu primăvară. Si-o să mă opresc, o să şterg cu mîna drumul şi-o să deschid fereastra, să intre soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu