joi, 29 decembrie 2011

Ficatul

Obosit după atîţia ani de luptă cu junk foodu’, ficatul mi s-a rupt în două: partea cea mai mare, prea grasă pentru orice, a rămas pe loc, să lupte pînă la capăt, în timp ce părticica ruptă, ceva mai sprintenă, a pornit la drum. Cum nu avea picioare, a trebuit să aştepte o ocazie. Iar ocazia n-a întîrziat prea mult: o noapte de insomnii, în care prea agitatu-mi corp s-a sucit şi răsucit de sute de ori de pe o parte pe alta, la fiecare întoarcere dîndu-i un impuls nou părţii mai mici din ficatul meu, numită de aici înainte Ficăţel.

luni, 26 decembrie 2011

am chef să fiu frumoasă

am chef să fiu frumoasă
să-mi curgă păr lung
auriu pe spate
să-mi tremure gene lungi
la marginea pleoapelor
aurii şi ele

marți, 20 decembrie 2011

nu eşti tu centrul universului, să ştii, mi-a spus el şi-a plecat, trîntind uşa

nu te mai văicări atît,
m-am săturat să tot aud cum
te dor toate,
mîna, piciorul, sufletul
şi cotul,
cotul tău frumos, rotund,
doar puţin zbîrcit
de anii de învăţătură
pierduţi pe-atîtea bănci
de şcoală.

duminică, 18 decembrie 2011

Toate trec...

În ce se măsoară singurătatea?

În oameni cu care nu te întîlneşti.

În clipe în care îţi dai seama că ce te interesează pe tine, ce te mişcă, ce te face să fii cine eşti nu-i interesează şi pe alţii. Sau, cel puţin, nu-i interesează pe cei cîţiva pe care ţi-ai dori tu să-i intereseze. Iar dacă, totuşi, îi interesează, asta n-are nici o legătură cu tine.

miercuri, 14 decembrie 2011

Despre ce mai creşte prin suflete

Sufletul meu are nasul mare, se vede cîteodată în oglinda din hol, mai ales cînd în mine e iarnă. Cînd mă aplec să mă încalţ, îi iese vîrful puţin, parcă alunecă de sub mînecă. Uneori, mi se pare că e un copil care vrea să se dea pe gheaţă, aşa încîntat pare să iasă afară, înfrigurat şi roşu.

luni, 12 decembrie 2011

Omul cu o mie de mîini

Cînd se născuse, părea normal, un copil ca toţi ceilalţi. Doctorul îi asigurase pe părinţi că e totul bine, nu sînt probleme. Si chiar era totul bine, lucrurile îşi urmau cursul normal, zilele treceau, se transformau în luni şi ani, ani lungi şi normali, fără nimic deosebit care să le afecteze trecerea.

Intr-o bună zi, se îndrăgostise de-o fată drăguţă, cu ochii mari şi luminoşi. Atît de luminoşi că i se părea că răsare soarele cînd îl privea. Zilele treceau normal, se transformau în ani care curgeau lin, fără incidente majore care să le influenţeze parcursul.

duminică, 11 decembrie 2011

Feţe

Tu-cel-doar-cu-mine eşti foarte diferit de tu-cel-cu-mine-şi-alţii, aşa cum tu-cel-vesel eşti foarte diferit de tu-cel-trist, tu-cel-harnic de tu-cel-delăsător şi aşa mai departe. Mă întreb de multe ori care eşti tu-cel-adevărat şi dacă nu cumva tu-cel-doar-cu-mine eşti produsul imaginaţiei mele… sau al fricii tale de a nu mă dezamăgi. Mă doare să văd atîţia de tine, în ciuda faptului că (şi) pentru asta te iubesc. Mă doare pentru că mi-e teamă că, fără să vreau, adaug noi feţe tinelui… feţe care te strîng, te jenează, te înspăimîntă poate… dar pe care le porţi pentru mine-cea-mulţumită, pentru mine-cea-îndrăgostită, pentru mine-cea-rotundă.

joi, 8 decembrie 2011

Intuneric

Pentru că de prea mult timp
era întuneric
în mine,
sufletul meu a hotărît într-o zi
să-şi facă o fereastră.

luni, 5 decembrie 2011

suflete

sufletele mele se plimbă nebune
pe sîrmă
fac echilibristică
şi din cînd în cînd
sar în cîte-un picior

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Limite

Cînd spui cuiva supărările tale, bucuriile sau ce-ţi mai creşte prin suflet, i le oferi cumva în dar. Şi, oferindu-i-le, te aştepţi ca ele să stîrnească o anume reacţie. Nu ştii nici tu dinainte ce reacţie anume, dar o recunoşti dacă vine. Orice altă manifestare, diferită de nedefinitul aşteptat, te dezamăgeşte. Poate fi vorba de moment sau de persoană, de capacitatea de empatie a celuilalt în general sau în momentul precis al confesiunii, cert e că, dacă reacţia celuilalt te-a dezamăgit, vei ezita o vreme să-ţi mai dezbraci gîndurile în faţa lui. 

joi, 1 decembrie 2011

Despre iubire şi alte responsabilităţi

Pe unii oameni îi iubesc pentru că sînt într-un anumit fel; pe alţii, îi iubesc cînd sînt într-un anumit fel; în sfîrşit, mai sînt cîţiva pe care îi iubesc pur şi simplu. Vine apoi categoria celor – mulţi – pe care nu-i iubesc: pe unii, pentru că nu-i cunosc, pe alţii pentru că îi cunosc mai bine decît ar trebui; pe unii, pentru că nu stîrnesc în mine nici pic de duioşie, în fine, pe alţii, pentru că nu mă iubesc nici ei pe mine. (Pînă la urmă, undeva trebuie să existe o limită, altfel ar fi prea multă iubire pe lume şi războaiele nu s-ar mai purta din cauze obiective şi – bineînţeles – sfinte, ci din prea multă dragoste.)