luni, 17 decembrie 2012

castorul



nu te mai recunosc, ȋmi spuse el ȋncruntat,
nu te mai recunosc, ȋmi spuse el,
nu mai ești tu zȋmbetul, nu mai ești tu sărutul,
nu mai ești tu amarul,
nu mai ești tu.

luni, 24 septembrie 2012

Departe


Nu, nu te-ai mutat la capătul lumii, nu te-ai mutat nici măcar ȋn celălalt colţ al ţării, te-ai mutat muuult mai departe de-atȋt. Te-ai mutat departe de inima mea. Nu e cazul să mai ȋncerci să-ţi rezervi bilete către mine, de la tine de-acolo nu circulă nimic ȋncoace. Nici un tren, nici un autobuz, nici măcar pașii tăi mici nu taie potecă ȋnspre mine, sȋnt prea multe ierburi crescute pe cȋmpul care mă-nconjoară. Dar știi ceva? Mă bucur. Am ȋnţeles, ȋn sfȋrșit, că trenurile, și autobuzele, și avioanele care te-ar fi putut aduce mai aproape pe vremea cȋnd erai relativ aproape au dat faliment așteptȋndu-te, așteptȋnd mȋna ta ȋntinsă către ghișeu, să-ţi cumperi bilet ȋnspre mine. Așa că, vezi tu, nu mai contează. Sper că acolo, departe de inima mea, se vor găsi trenuri care să nu te aștepte. Trenuri care, oricum, nu vor duce spre mine.

miercuri, 18 aprilie 2012

Acurateţe

Nu (mai) ştiu să vorbesc, am uitat de mult cuvintele corecte, cuvintele care spun ce vreau eu să spună; vin peste mine, grămadă, numai cuvinte împrumutate aiurea, cărora nici măcar nu le ştiu sensul, dar care sună ca ale tuturor.Să agreăm o întîlnire, mulţumesc pentru informare, un discurs acurat, un coleg suportiv, hai să biluim comanda, să facem un seiving, să le facem colegilor noi o inducţie, doamne, cîtă muncă în echipă şi ce level de comunicare proactivă!

duminică, 15 aprilie 2012

Schimbare?

Ruptă din rutină, din căldura şi lîncezeala de acasă, lumea se vede altfel, e albastră, lăbărţată, pătată pe la colţuri, găurită pe alocuri, străvezie, subţiată. În rutina cea călduţă, zilele treceau toate la fel, rotunde, lăsînd în urmă un fel de picături sferice, lucioase, pe care puteai aluneca fără să bagi de seamă, dar pe care nimeni nu aluneca, niciodată. Cînd rutina se trezise însă lovită în plin de neprevăzut, picăturile se crăpaseră în zeci de părţi, de forme diferite, împrăştiindu-se care încotro, într-o dezordine generatoare de dureri de cap. Aşa că acum, cu capul greu şi-un gust acru în gură, aştept să mă reintegrez în rutina liniştitoare, nedureroasă, proaspătă, mirosind a detergent şi-a ceapă prăjită, în care totul se petrece aşa cum trebuie.

miercuri, 11 aprilie 2012

Gînduri

Oamenii sînt diferiţi între ei, iată un lucru pe care ar trebui să-l înţelegem şi acceptăm ca atare. Încercarea de a-i schimba are rareori rezultatul scontat. Se poate întîmpla să-i schimbăm pentru un scurt moment, dar va fi doar o schimbare aparentă, care va fi acompaniată, cel puţin în subconştient, de resentimente şi frustări ce vor duce inevitabil la amărăciuni, înăspriri sau revolte. De asta ne însoţim, de obicei, cu oameni care ne seamănă. Subconştientul nostru alege, fără ca măcar să ne dea de ştire, oameni cu care sîntem compatibili în oarecare măsură, cel puţin. Ori asta, ori ne duce către certuri iremediabile, despărţiri, divorţuri, crime sau sinucideri.

marți, 6 martie 2012

fericiţi nefericiţi

visăm alergăm vrem
să părem altceva decît sîntem
ne simţim mizerabil
nedreptăţiţi dezamăgiţi nefericiţi
dar de fapt ne place
aşa
sîntem prea trişti fericiţi
prea fără scop
daţi-ne motive de nefericire
şi vom fi în sfîrşit
fericiţi

miercuri, 29 februarie 2012

Accidentul

N-a însemnat nimic, crede-mă! Doar pe tine te iubesc, a fost doar un incident fără importanţă, un accident! N-am mai văzut-o niciodată, nu ştiu nici măcar cum o cheamă!


Cuvintele lui, iute transformate în mături, curăţau rapid urmele. Ici şi colo, vîntul aducea înapoi cîte-un semn, nelăsînd-o să uite, să accepte.

joi, 16 februarie 2012

Dor

Din inimioara mea picură încet, aproape fără să vreau, stropi duioşi. Sînt stropi de dor, dor adînc pentru tine. Deşi nu eşti plecat prea departe, cei cîţiva kilometri care ne despart îmi par mări şi ţări, continente întregi. Timpul trece greu, minutele sînt ani cînd nu eşti lîngă mine. Inima-mi tresare la orice zgomot, oricît de mic, la gîndul că poate ai venit. Clipele petrecute departe de tine, secole de gol, le umplu cu lucruri lipsite de orice sens. Fac orice, fără să gîndesc, doar să treacă timpul şi să vii.

miercuri, 8 februarie 2012

castelul

înnegriţi de soare cu mîinile ude
şi murdare de nisip
construim încet cu scoici sub unghii
şi multă atenţie
un castel

duminică, 5 februarie 2012

Relu şoricelu'

Ninge cu fulgi mari, rotunzi şi netezi ca de brînză. Pe pămîntul îngheţat se aştern straturi de telemea, bălţi de brînză topită, fîşii de caşcaval. De cum a început să ningă, au ieşit la săniuş, ademeniţi de mirosul dulceag de brînză, şoriceii. Se dau cu săniuţa veseli, printre nămeţii de emmentaler, schiază zglobiu pe pîrtia de mozzarella, aruncă unii în alţii cu bulgăraşi de roquefort.

marți, 10 ianuarie 2012

Despre putere... şi altele

În relaţiile dintre oameni, e vorba înainte de toate despre putere. Cel puternic le impune celorlalţi modul lui de a gîndi, dorinţele, ideile lui. Iubirea e secundară. Ea poate fi prezentă uneori, de multe ori chiar, în clipe de pasiune sau de duioşie, dar constanţa unei relaţii este puterea. Egalitatea este o simplă iluzie, alimentată de voinţa celui puternic, pentru o mai bună subjugare a celui slab. Şantaj, manipulare, crize de nervi, toate se furişează ca şarpele, se tîrăsc, se strecoară printre gene clipicioase şi bătăi de inimă. Te iubesc, deci fac cum vrei tu, spune cel slab. Te iubesc, deci faci cum vreau eu, spune cel puternic. Sau nici măcar nu spune, impune, de multe ori fără vorbe.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Între paranteze

Viaţa mea dintre paranteze e (oarecum) diferită de cea dinafara lor, (şi) pentru că între paranteze nu mă (prea) iau în serios.

Încrîncenarea cu care vreau să-mi ating ţelurile în viaţa “reală” se pierde ca măgarul în ceaţă cînd vine vorba de nuanţe parantezistice: cînd la fiecare pas e o bifurcaţie, pasul ezită, mintea se tulbură, reperele se rătăcesc… şi ţelul devine un ţel, încrîncenarea devine (un fel de) glumă, iar drumul… drumul (uită că e mijloc şi) devine scop. Şi orice intersecţie menită a-l devia nu face decît să-l facă mai interesant.

duminică, 1 ianuarie 2012

Declaraţie de dragoste

La tine acolo, înăuntru, e cald şi cam întuneric, dar nu mi-e deloc frică. Stiu că n-am cum să mă pierd, mă ghidez după dîrele de lumină aruncate de flăcările din sobă şi după miros. Dintotdeauna a mirosit a mere şi gutui la tine, aşa că drumul e uşor de identificat, chiar şi printre munţii de deşeuri aruncate pe margine de oamenii iresponsabili. E atît de plăcut şi liniştit drumul, încît aş vrea să nu se mai termine niciodată.

Uneori mă mai şi împiedic, e drept, mai cresc şi buruieni pe marginea cărărilor pe care le trasez prin tine, dar mă ridic, mă scutur atent de praf şi merg mai departe.