joi, 16 februarie 2012

Dor

Din inimioara mea picură încet, aproape fără să vreau, stropi duioşi. Sînt stropi de dor, dor adînc pentru tine. Deşi nu eşti plecat prea departe, cei cîţiva kilometri care ne despart îmi par mări şi ţări, continente întregi. Timpul trece greu, minutele sînt ani cînd nu eşti lîngă mine. Inima-mi tresare la orice zgomot, oricît de mic, la gîndul că poate ai venit. Clipele petrecute departe de tine, secole de gol, le umplu cu lucruri lipsite de orice sens. Fac orice, fără să gîndesc, doar să treacă timpul şi să vii.

Mi-e dor de tine ca de un căpcăun care mi-a mîncat deja inima, urechile şi ochii şi pe care-l aştept acum să vină să termine ce a început. Te aştept să mă ronţăi încet, bucată cu bucată, pînă cînd n-o să mai rămînă din mine nimic, nimic care să plîngă de dorul tău. Te aştept să mă iei cu tine, în stomăcelul tău adînc, buzunar de căpcăun. Să mă ascund în tine, să nu mă mai găsească nimeni, niciodată, nici măcar dorul pentru tine.