marți, 15 noiembrie 2011

Orgolii

Vreau să te văd, dar vreau să te umileşti cerîndu-mi să te văd. Văzutul fără umilinţă nu merită osteneala. Mai bine sufăr nevăzîndu-te, în aşteptarea umilinţei tale, decît să mă bucur văzîndu-te pur şi simplu. Orgolii mari, de oameni mari… care se cred mari. Toate au un preţ. Preţul orgoliului meu ce se vrea satisfăcut e faptul că mi-e dor de tine. Îl plătesc cu dragă inimă, considerîndu-mă, în plus, un fel de martiră… pentru că nu mi se dă ceea ce mi se cuvine.

Cînd vei înţelege ce putere îmi dă impresia asta de martiră asupra celorlalţi şi mai ales ce putere creşte în mine la gîndul că sufăr din cauza ta, poate nu mă vei mai iubi atît de mult. Dar pînă atunci mai e. Deocamdată, eu aştept… te aştept. Sufăr aşteptîndu-te.

4 comentarii:

Ion Scalen spunea...

Frumoase prozele acesta scurte, le-aş zice tablete, ba chiar, din punct de vedere al dimensiunilor, minitablete, ca nişte bijuterii cizelate cu minuţie. Să înţeleg că este o rubrică nou inaugurată? Nu am găsit precedente pe blog!

caramica spunea...

Multumim! Nu e tocmai o rubrica noua, e mai degraba un vechi ritual... desfiintat si reinfiintat :) Au fost mai multe, le-am scos la un moment dat. Poate vor reaparea, intr-o zi. Sau poate nu... :)

theAdviser spunea...

Iubirea este modul in care Dumnezeu ne aminteste ca suntem copiii lui...

caramica spunea...

Asa e, numai ca uneori am impresia ca suntem copiii lui vitregi. Uneori numai :)