miercuri, 11 aprilie 2012

Gînduri

Oamenii sînt diferiţi între ei, iată un lucru pe care ar trebui să-l înţelegem şi acceptăm ca atare. Încercarea de a-i schimba are rareori rezultatul scontat. Se poate întîmpla să-i schimbăm pentru un scurt moment, dar va fi doar o schimbare aparentă, care va fi acompaniată, cel puţin în subconştient, de resentimente şi frustări ce vor duce inevitabil la amărăciuni, înăspriri sau revolte. De asta ne însoţim, de obicei, cu oameni care ne seamănă. Subconştientul nostru alege, fără ca măcar să ne dea de ştire, oameni cu care sîntem compatibili în oarecare măsură, cel puţin. Ori asta, ori ne duce către certuri iremediabile, despărţiri, divorţuri, crime sau sinucideri.

Evident, disputele există şi între cei ce se aseamănă, căci nimeni nu se aseamănă într-atît încît să formeze un tot unitar (în ciuda idealurilor romantice care zic că iubirea dărîmă munţi, taie păduri dese şi stinge incendii, de obicei iubirea se menţine călduţă prin obişnuinţă, din comoditate şi din teama de singurătate mai mult decît din flacără veşnică şi pasiune mistuitoare), dar ceva-ul care ne ţine împreună aduce uitarea şi iertarea peste supărările şi amărăciunile diferenţelor noastre.

De altfel, nici măcar nu trebuie să încercăm să-i schimbăm pe alţii... să ne schimbăm pe noi e deja o sarcină prea grea.

4 comentarii:

Ion Scalen spunea...

„Gânduri”-le dumneavoastră mi se par taaare amărui și dominate de un fel de resemnare, plus faptul că ponderea elementului aceluia despre care Marin Preda afirma că „... dacă nu e, nimic nu e” are o pondere minimă sau, mă rog, rolul este minimalizat, iar unii spun că „un tot unitar” se formează și din contrarii, nu numai din asemănări.
În ceea ce privește alegerea inițială, nu cred că trebuie făcută de pe poziția lui Pygmalion (nici a sculptorului mitic, nici a profesorului Higgins, în sensul că întâi aleg materialul și pe urmă îl modelez cum îmi convine mie).
Iertați-mi digresiunile, la vârsta mea sunt pur teoretice, eu nu mai pot spune decât ce rămâne după, dar nu are sens deoarece și aici poate fi de la caz la caz.

caramica spunea...

"Ganduri"-le mele au mai aparut candva pe-aici... Si iata ce comentariu ati facut atunci (ultimul paragraf din textul de acum era doar un comentariu de-ale mele, atunci):

"Ion Scalen spunea...
În autocomentariu cred eu că aţi prins adevărul: de vreme ce să ne schimbăm pe noi înşine este greu, a-i schimba pe alţii ar fi o muncă de-a dreptul sisifică şi cu un rezultat de-a dreptul dezamăgitor: ce monotonie ar fi ,,noi'' în milioane de exemplare, chit că şi diversitatea este obositoare..."

Mi se pare un exercitiu foarte interesant, sa analizezi reactiile acelorasi persoane, pe un acelasi text, la momente diferite...

Altfel, textul nu stiu daca e neaparat amar, e mai degraba usor cinic... Multumesc, oricum, pentru vizite, va mai asteptam!

Ion Scalen spunea...

Păi nu mi se pare că mă contrazic prea mult: în ambele cazuri pledez pentru moderația pornirilor pornirilor „pygmalionice” care pot avea efecte contrare celor scontate.
Oricum, nici unul din cei doi Pygmalion-i invocați de mine nu pornesc în acțiune cu scopul de a-și „crea” persoana iubită: cel mitologic o creează din nostalgia de a o găsi, al doilea - Higgins, în urma pariului cu un prieten parcă și de aceea, probabil, avem deznodăminte diferite. Am găsit și a treia situație în care Pygmalion-ul își conjură Galateea să fie pentru el însuși Pygmalion (http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/galateea.php)
În ceea ce privește prima parte a comentariului meu, cea cu amăruiul și cu resemnarea, nici să nu le băgați în seamă, sunt un foarte slab analist din punct de vedere psihologic. Trag însă o altă concluzie: cu o monitorizare atât de atentă, trebuie să fiu foarte atent la ce postez, mai ales că sunt și vorbă-lungă, chestie pentru care îmi cer scuze. Sărut mâna!

caramica spunea...

Nu va contraziceti, intr-adevar, nu flagrant... Dar mi s-a parut, oricum, interesant de observat. Cat priveste monitorizarea, fiti pe pace! Am retinut ca mai comentaserati pe textul asta doar pentru ca fusese ultimul postat inainte sa le sterg pe toate celelalte... Altfel, comentariile sunt toate salvate, dar cu siguranta nu le voi mai compara :)) Multumim pentru vizita, Pygmalion-ii din mine se inclina! :)